Prezentare


Societatea Scriitorilor Bistriteni
„Conexiuni”

         Infiintata de doi ani (din martie 2008), Societatea Scriitorilor Bistriteni „Conexiuni” (presedinta, prof. Elena M. Cimpan) este o grupare literara care functioneaza in cadrul Centrului Cultural Municipal „George Cosbuc” din Bistrita (director, prof. dr. Dorel Cosma).
         La infiintarea ei, spuneam ca vom respecta si acum, si aici, principiile junimiste: „intra cine vrea, ramane cine poate”. In scurta vreme, am asistat la constituirea unui nucleu bine reprezentat, format din membri si ne-membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania, cu principii de literatura, cu preocupare pentru fenomenul literar actual, incat am simtit ca vorbele n-au fost in vant si ca era necesar un respiro nou in peisajul cultural bistritean, iar cei care ni s-au alaturat n-au sta mult pe ganduri, intelegand ca activitatea literara trebuie sa fie serioasa, responsabila, constienta si, nu in ultimul rand, organizata.
         Privind in spate, de-a lungul acestui timp, au fost lansate in cadrul Societatii peste patruzeci de titluri noi, in principal carti ale membrilor Societatii, ceea ce exprima interes si preocupare pentru scris din partea scriitorilor bistriteni.
         Invitatii Societatii au sustinut lecturi publice sau au initiat dezbateri pe teme literare actuale, fie ca au fost Cenacluri din tara („Radu Saplacan” - Dej, „Gand romanesc” - Alba) sau reprezentanti ai fratilor nostri de peste Prut: Vasile Soimaru, Vlad Pohila, Ion Ichim. Un schimb de experienta deosebit de roditor l-a constituit intalnirea de la Piatra Neamt, desfasurata la Teatrul Tineretului, in colaborare cu Facultatea de Jurnalism a Universitatii „Gheorghe Cristea”.
         Cele doua turnee europene – Germania, Franta, Elvetia, Ungaria si Grecia, Italia, Austria, Ungaria – au avut rolul de a promova literatura scrisa bistriteana in mediile cultural-literare in care am desfasurat lecturi publice, discutii cu personalitati din alte tari ale Europei. Si cand n-am avut incotro, i-am citit lui Victor Hugo, sub o subsuoara de piatra a statuii din parcul central din Besancon.
         Antologia „Scriitori bistriteni” a fost tradusa in sapte limbi de circulatie internationala: germana, franceza, italiana, maghiara, engleza, greaca, spaniola, ceea ce arata o preocupare sustinuta pentru ideea ca trebuie sa ne facem auziti, cititi, intelesi, prin traduceri, intr-o lume preocupata de idealuri frumoase.
          Concursul de critica literara, initiat pentru elevi, a dezvaluit atractia tinerilor pentru literatura scriitorilor contemporani din orasul in care traim. Si nu doar atat. Cu un aparat critic de specialitate, bine stapanit si insusit inca din scoala, ei au realizat interpretari pertinente, avizate, iar departajarea si acordarea de premii au constituit o problema delicata pentru juriul care s-a dorit impartial.
          Societatea desfasoara si activitati de Cenaclu si beneficiaza de spatiu de publicare in revista cu acelasi nume. Aici au debutat doua nume de care, cu siguranta, vom mai auzi: Luana Gavan si Mihaela Stanciu. Fiind ca un magnet pentru valori si manifestari de respiratie nationala si internationala, Societatea este partener al Proiectului „Bursa ideilor pentru un brand cultural al Bistritei”, realizat de cotidianul Mesagerul de B-N, organizeaza Targuri de carte, cu edituri de marca, in cadrul Festivalului National de Teatru „Liviu Rebreanu” , este colaborator al Centrului International de Cultura „Boema” (presedinte, Nicolae Baciut) si initiator al infiintarii Bibliotecii romanesti din Barcelona, Spania ( la initiativa domnului Florin Bojor).

prof. Elena M. Cipman



 
Contact
Centrul Cultural Municipal "George Cosbuc" Bistrita
Tel: 004 0263 211691
Fax: 004 0263 218560
e-mail: casa_de_cultura_bn@yahoo.com
Bistrita, str. Albert Berger, nr. 10, cod 420009, BN, Romania

 
Noutati
Va informam ca sediul oficial al institutie noastre, momentan se afla in reabilitare totala. In aceasta perioada sediul actual se afla pe str. Liviu Rebreanu, nr. 23 (pe pietonal). Va asteptam sa participati intr-un numar cat mai mare la toate manifestarile si activitatile cultural - artistice organizate sau gazduite de institutia noastra.
Stire publicata in: 30-11--0001 00:00:00

 
NewsLetter
Cei care doresc sa primeasca informatii periodice despre evenimentele noastre isi pot lasa adresa de email mai jos: